Natura este o resursă nesfârșită de metafore. Să o privești cu atenție poate fi nu doar foarte plăcut și satisfăcător din punct de vedere estetic, dar și de-a dreptul inspirațional. O drumeție către canionul „7 scări” m-a făcut să descopăr un copac plin de povești și înțelesuri profunde.

Una dintre ele este despre răni. E un copac ce a fost viguros și puternic, dar care acum e frânt. Pe bucata care a mai rămas din trunchiul lui se vede o zonă care pare să fi fost arsă. E neagră și are formă de inimă. Amintește de vorba aceea: „ce nu te doboară, te face mai puternic”. Sau de kintsugi – arta japoneză de reparare a vaselor sparte folosind un lac special, pudrat cu aur, argint sau platină. Filosofia din spatele ei este că un obiect devine cu atât mai valoros cu cât îi cunoști și accepți istoria, cu atât mai mult cu cât aceasta a implicat un episod dramatic, în care vasul a fost distrus. Dacă ne gândim la existența umană, există nenumărate exemple de persoane care au reușit în viață tocmai pentru că și-au folosit suferința sau trauma transformând-o într-un produs artistic. Sau punând-o la baza unui demers social, de susținere a victimelor, de demascare a vinovaților ori de luptă împotriva abuzurilor. Orice rană profundă te schimbă și, în funcție de cum o primești în viața ta, cum o înțelegi și o vindeci, poate să fie motorul unei schimbări pozitive.

A doua poveste este despre resurse. Chiar dacă a rămas doar un ciot, poate doar un sfert din cât a fost, copacul trăiește. Pare să aibă rădăcini puternice și funcționale, cu ajutorul cărora susține viața singurei ramuri care i-a rămas. Ramură care, desigur, cu frunzele ei absoarbe lumina necesară pentru a sprijini viața ciotului rămas. Când nimic nu mai e așa cum știam, când lumea se clatină la primirea unei vești nefaste, când viața pe care o știai pare că s-a sfârșit, e timpul să îți evaluezi resursele. Care sunt calitățile pe care te poți baza? Ce anume rămâne așa cum știai și poate funcționa în continuare? Care sunt resursele tale interioare? Și fie că e vorba despre atribute morale, despre cunoștințe dobândite sau despre abilități pe care le-ai antrenat în timp, ele sunt fundația pe care se poate baza existența ta viitoare.

A treia poveste e despre acțiune. Copacul nu a stat să se întrebe dacă cineva îl poate ajuta. Nu a petrecut zile și luni întrebându-se de ce l-a lovit ghinionul tocmai pe el. Nici nu a dat vina pe cineva pentru ce i s-a întâmplat și nici nu a privit cu invidie la copacii din pădure. De prea multe ori atunci când analizezi îndelung situația cu care te confrunți, când te concentrezi pe identificarea unor vinovați sau pe motivele care te-au dus în acel punct, nu faci decât să amâni rezolvarea. Să te sabotezi. Dar așa cum urmărirea unor documentare despre cum să trăiești sănătos nu e totuna cu a fi sănătos, evaluarea amănunțită a problemei nu duce la rezolvarea ei. E nevoie să iei atitudine, să îți asumi schimbarea, să acționezi.

A patra poveste este despre recompensă. Din acea unică ramură se înalță un copac. Ca o continuare firească a rădăcinii, doar că puțin mai la stânga. Un brad frumos, care a ajuns la o înălțime aproape la fel de mare ca a copacilor din jur. Apoi încă unul, mai mic. Da, copacul frânt, are acum două vârfuri. Face cât doi 😊De cele mai multe ori, când un drum se blochează, cel pe care o cotești este mai strălucitor și mai bun. Important e să nu te oprești, să nu rămâi locului, împovărat de traumă, împietrit. Să o vindeci, să îți alegi drumul și să muncești pentru rezultatul pe care ți-l dorești.