Ieri am citit o poveste despre un vânător. Se spune că, pe când era în pădure și pândea un cerb, a simțit că în spatele lui se află un lup. Omul a început să alerge. Deși nu vedea încă lupul, îi simțea privirea și răsuflarea în ceafă. Așa că nu s-a oprit din alergare decât atunci când a ieșit din pădure și în fața lui s-a ivit o prăpastie. Și, chiar și atunci, a încetinit mult prea târziu, așa că picioarele i-au alunecat. Cu ultimele puteri, s-a agățat de o rădăcină de copac, care se ivea printre pietre. Deasupra lui s-a ivit capul lupului înfometat. Căutând scăpare, vânătorul s-a uitat în jos, sperând să poată coborî în siguranță în acea râpă. Doar că jos, a dat cu ochii de un alt lup, care îl privea cu poftă. Se simțea blocat între cei doi lupi, iar rădăcina de copac… Ei bine, s-a uitat cu atenție la ea, ca să vadă cât e de trainică și să-și dea seama cât timp l-ar putea susține. Exact acolo unde ieșea din piatră, se aflau doi șoricei, care o rodeau. Vânătorul a continuat să caute în jur cu privirea. În stânga lui, a văzut o tufă de mure și, luând unul dintre fructele zemoase, și-a spus în gând: „Îmm, ce fructe delicioase!”

Azi, când am văzut știrile dimineții, mi-am amintit de acel vânător. După încercările ultimilor doi ani, aceste atacuri par să fie cireașa de pe tort. Numai că tortul conține și alte ingrediente care îl pot face destul de amar: griji mărunte legate de job, familie, creșterile de prețuri și cine știe câte altele. Și totuși, pentru a putea merge înainte, avem nevoie să ne îndreptăm atenția și către „dulcele” din tort. Pentru că, zic unii înțelepți, „pentru lucrurile pe care nu le poți schimba, nu merită să te îngrijorezi.” Dar chiar așa să fie? Desigur, e puțin probabil să poți schimba soarta unui război, direcția unui uragan, amplitudinea unei molime, dar poți cu siguranță modifica modul în care te impactează. Pentru că să accepți că nu ai decizie nu este sinonim cu lipsa de acțiune. Iar prima acțiune ar fi să reduci efectul emoțional pe care ți-l provoacă. Sigur, e vital să fii informat, dar la ce ajută să revezi, iar și iar, aceleași imagini ale violenței dezlănțuite? E important să te implici, dar la ce ajută să îți pierzi ore și zile discutând cu vecinul sau colegul de birou situația geo-politică? Oare nu îți dovedești mai degrabă implicarea dacă te programezi la un centru de donare de sânge? Sau oferi găzduire unui refugiat? E vital să fii conectat. Însă nu e conectarea cu tine însuți mai importantă decât conectarea la o emoție colectivă care provoacă anxietate și stres?

Reinhold Niebuhr spune așa: „Doamne, dăruiește-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile ce stau în puterea mea și înțelepciunea de a face diferența dintre ele.” Fiecare decide în ce mod percepe evenimentele din propria viață. Și fiecare decide dacă, în timp ce le parcurge, își oferă sau nu răgazul de cauta o tufă de mure delicioase.