A fost o vreme când această întrebare „Cine ești?” mă emoționa. Nu pentru că nu mi-aș fi dat seama că persoana din fața mea se aștepta să răspund simplu, spunându-mi numele. Ci pentru că mă făcea să mă gândesc realmente la cine sunt eu, la care e scopul meu, la cât de coerent cu mine însămi trăiesc. Și pentru că totul curgea lin în viața mea, zâmbeam, întindeam mâna și mă recomandam. A mai fost o vreme când întrebarea „Cine ești?” îmi provoca lacrimi. Pentru că realizam că, de fapt, nu știam răspunsul. Și mai mult decât atât, că nu mă mai oprisem demult din goana zilnică pentru a-l afla. Devenisem mamă, hotărâsem să îmi schimb domeniul de activitate, eram într-o perioadă cu multe schimbări. Prin urmare, această întrebare mă neliniștea profund.

Mi-a luat un timp (și niște cursuri de NLP) să înțeleg că poate chiar mai important decât răspunsul la această întrebare este să te afli pe acest drum, al căutării. Să te bucuri de parcurs. Și doar din când în când să te întrebi dacă tu – cel de ieri se aseamănă cu tu – cel de azi. Să observi diferențele și să îți iei o vreme pentru a descoperi cum ți-ar plăcea să fii. Iar apoi să afli ce poți face pentru a deveni acea persoană: tu – cel de mâine.

Am scris povestea lui Waw cu gândul la adolescenții din jurul meu, care se identifică mult prea ușor cu tendințe și stiluri, așa cum probabil că făceam toți la 14-15 ani. Însă, pe măsură ce o spuneam mai des, am realizat că poate funcționa ca un reminder eficient pentru adulții care se tem să se mai privească în oglindă și să se întrebe cine sunt ei cu adevărat. Și încotro se îndreaptă.

Produs de OsimetriC Music Prod.