De multe ori se vorbește despre stres ca despre un inamic care trebuie înfrânt cu orice preț. Dar, la o privire mai atentă, recunoaștem că de multe ori stresul ne și ajută să ieșim din încurcătură. Și spun asta gândindu-mă la acele momente în care ne trezim brusc într-o situație cu potențial pericol, iar faptul că ne stresăm ne oferă adrenalina de care avem nevoie pentru a ne putea salva. Totuși, există o diferență fundamentală între scânteia care ne pune în mișcare și tăciunele aprins care arde încet, pe interior.
Stresul acut este reacția imediată a corpului la o provocare neașteptată. Ca atunci când strămoșii noștri auzeau mormăitul ursului aproape. Ca atunci când trebuie să ții un discurs, când o mașină îți taie calea sau când ai un termen limită strâns la birou. În fiecare dintre aceste situații inima începe să bată mai tare, palmele transpiră, respirația se accelerează, iar mintea devine neobișnuit de focusată. Mesajul pe care corpul ți-l transmite, prin toate aceste semnale, este: Nu e timp să analizăm, acționăm. Acum!
Inima bate mai tare ca să trimită oxigen și glucoză rapid către mușchi. Asta te ajută să alergi, să reacționezi fizic, să ai forță. Respirația se accelerează ca să crească aportul de oxigen. Pentru că asta pregătește corpul pentru efort intens. Mușchii se încordează pentru ca tu să poți reacționa rapid. Ești pregătit să te aperi sau să fugi și să te salvezi. Digestia se oprește temporar, pentru că nu e prioritară în caz de pericol, iar toată energia pe care corpul ar fi folosit-o în acest proces este redirecționată pentru supraviețuire. Simțurile devin mai ascuțite. Vezi, auzi, simți mai intens pentru a detecta mai bine pericolul. Iar gândirea devine rigidă, dar rapidă: nu mai ai timp de filosofie, iei decizii simple și rapide. E ca și cum corpul tău îți spune: Te scot din asta viu, discutăm detaliile mai târziu. Te ajută să fii vigilent și eficient. Și imediat ce situația dispare, corpul revine rapid la starea normală. E ca o furtună (hormonală) rapidă, care lasă în urmă un cer senin.
Problema apare atunci când „furtuna” nu se mai termină. Stresul cronic se instalează discret și devine noul „normal”. Problema nu e mecanismul, ci contextul modern, în care corpul nostru reacționează la un e-mail, la un conflict sau un comentariu în social media ca și cum te-ai afla într-un real pericol. Corpul secretă aceeași hormoni, deși nu e nici urmă de urs. În timp, asta se simte ca o oboseală permanentă, ca o stare de iritabilitate, complicată adesea de insomnie și de o senzație de apăsare în piept. Cortizolul e în sânge ca să rămână, iar asta afectează imunitatea și claritatea emoțională. În această situație un job toxic, o relație dificilă sau grijile financiare constante devin probleme ce par insurmontabile. Care adaugă uzură unui sistem care deja nu mai face față. Și care nu trece de la sine. Dimpotrivă, necesită timp, schimbări de stil de viață, schimbări de priorități și de filosofie de viață.
Dacă stresul acut face parte din aventura vieții și, în timpurile în care trăim, pune acele accente care ne ajută să creștem, cel cronic necesită o intervenție blândă și de durată. Iar primul pas este, ca în orice problemă, recunoașterea. Observă când corpul tău „uită” să se mai relaxeze. Dacă ai mereu mușchii umerilor încordați, poate e timpul să iei măsuri. Înțelege că somnul nu e un lux. În timpul somnului, corpul repară daunele produse de stres. Prin urmare e vital să dormi bine, pentru cel puțin 8 ore în fiecare noapte. Învață să spui „nu” atunci când solicitările celorlalți depășesc resursele tale emoționale. La fel, spune „nu” atunci când timpul nu îți permite să îndeplinești o nouă sarcină. Găsește câteva minute pentru a liniște în mijlocul unei zile agitate. Ele pot întrerupe fluxul de cortizol. Și mai ales, antrenează-ți mintea pentru a gândi pozitiv. Nu în sensul fals, în care doar pui zahăr pe o mâncare sărată. Ci privind oamenii cu înțelegere, creându-ți spații de siguranță și înțelegând cu adevărat că meriți să trăiești cu bucurie nu pentru că faci ceva anume, ci doar pentru că ești.
