Pentru un dependent, viciul e cel mai bun prieten pe care îl are. Se poate baza oricând pe el. Știe că nu e niciodată ocupat și niciodată nu îl refuză. E un amic sincer, cu care are o relație cât se poate de simplă și directă, fără probleme. „Pun mâna pe pahar și asta mă face să mă simt mai curajos și să pot vorbi despre orice”. „Aprind țigara și asta mă calmează, așa că pot înfrunta viitoarea ședință cu o stare mai bună.” „Devorez o ciocolată și întotdeauna asta mă face să mă simt bine.” „Îmi cumpăr încă trei perechi de pantofi, iar asta îmi dă încrederea că am făcut un gest de iubire față de mine.” „Stau conectat cu toți, pe toate rețelele disponibile, iar asta mă asigură că am prieteni care mă ascultă și mă plac (că doar ce altceva pot însemna toate acele like-uri, nu?).”

Pentru un dependent cea mai grea decizie e să renunțe definitiv la prietenul lui cel mai bun. Pentru că toată lumea îi spune (și o știe, profund, în sinea lui) că nu există jumătăți de măsură. Odată ajuns în acel punct, în care corpul și mintea au dezvoltat o adicție, nu poți să bei doar puțin și doar atunci când ieși în oraș, nu poți să fumezi doar la cafeaua de dimineață, nu poți să te simți întreg doar cu o bucățică din ce aveai înainte. Doar asta facem și cu prietenii reali, nu ? Ii acceptăm cu totul, nu doar o mână sau un picior. Îl primim în viața noastră așa cum sunt, nu doar cu calitățile lor.

Încercările repetate de a renunța, reducerea cantităților, rărirea consumului, îl fac pe dependent să se îndoiască și mai mult de faptul că ar vrea să renunțe. Nu poți iubi enorm pe cineva și să îi oferi doar îmbrățișări, din când în când. La un moment dat, cedezi și vrei totul. Iar dependentul se reîntoarce la obiceiul lui, la prietenul lui, simțindu-se de fiecare dată mai slab și mai împăcat cu destinul său. E ca o relație toxică, în care știi că nu îți e bine nici acolo, dar nici nu te poți desprinde complet. Atâta timp cât e la îndemână, faci iar și iar același lucru. Cauți din nou mâna care te rănește, fumul care îți distruge plămânii, paharul care îți provoacă ciroză.

Privit din afară, e o poveste tristă și atât. E o poveste despre motivație și slăbiciune. Din interior însă, e cu totul altceva. Pentru că acel prieten bun, cu care ai zeci, sute, chiar mii de amintiri, e deja parte din tine. Și să iei decizia de a te rupe de el, e ca și cum ai renunța la tine, la cel care ești acum, ca dependent. La singurul TU de care îți aduci aminte și pe care te poți baza. Cum vei fi după ce nu mai fumezi? Ce vei face în toate acele momente rămase libere? Cum te vei simți iarăși puternic dacă nu bei? Cum îți vei petrece zilele? Înfruntând ceea ce a rămas din tine? Din viața ta? Să îți așezi în fața sufletului o oglindă și să te întrebi „cine sunt eu?” e o treabă la care nu mulți se înhamă. De obicei ne luăm aceste răspunsuri din reacțiile celorlalți, din modul în care suntem priviți de prieteni și de rude. Dar, ești conștient că atunci când faci schimbarea, și modul în care te privesc prietenii se schimbă. „Cum adică, nu mai cobori cu noi la un fum?” „Vrei să spui că nu bei o bere cu mine, de ziua mea?” „Am făcut tortul tău preferat și tu nu vrei să guști?” Aceste întrebări și multe altele te fac să eziți. Te fac să știi că schimbarea va fi majoră și că trebuie să îți asumi cu totul orice va aduce ea. Și mai e ceva: ce vei pune în loc? Cum vei arăta și cum te vei purta când nu vei mai fi tu cel de azi? O să-ți placă mai mult de tine? Posibil. Dar… dacă nu? Frica asta te face să eziți, iar și iar. Asta e cea mai grea parte. Însă odată decizia luată, drumul poate fi simplu.

Înainte de a fi chiar studiată și acceptată ca terapie, hipnoza a făcut carieră în SUA ca sprijin în renunțarea la nicotină. Și odată ce înțelegi modul în care funcționează, e limpede de ce. În transă te poți îndepărta de trăirile care au declanșat dependența, le poți vedea din exterior. Poți vedea acel pachet de țigări exact ceea ce este: nicotină, hârtie, zahăr… Otravă, nimic mai mult. Înțelegi cine ești tu, îți accepți sensul și realizezi că pentru a-ți atinge scopurile ai nevoie de un corp sănătos. Și îți dai seama că te afli la o răscruce și că ești în fața unei decizii definitive. Și nimeni altcineva nu o poate face pentru tine. Ai liber arbitru, ai control total, ai eliminat emoțiile care te copleșeau. Și alegi. Te întorci la viața alături de prietenul tău drag, știind către ce te îndrepți? Sau mergi mai departe liber, către împlinirea adevăratelor tale vise?