Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

NAŞTEREA FĂRĂ DURERI

Arhimandritul Sofronie Saharov   pro(a)dus oferit din data de 22 februarie 2016

Cât de importantă este petrecerea – să nu spun exerciţiul – în rugăciune ne-o arată experienţa. Cred că este îngăduit să fac o parabolă cu viaţa noastră firească, să aduc câteva exemple cunoscute nouă din viaţa cotidiană. Sportivii, pregătindu-se pentru concursurile viitoare, vreme îndelungată repetă aceleaşi numere, pentru ca, în momentul întrecerii, toate mişcările deja asimilate să le execute repede, cu siguranţă şi parcă mecanic. De cantitatea exerciţiilor va depinde şi calitatea execuţiei.

Voi povesti acum o întâmplare ce s-a petrecut într-un cerc de persoane binecunoscute mie. Într-unul din oraşele europene, doi fraţi s-au căsătorit aproape concomitent. Una din fete era doctor în medicină, inteligenţă deosebită şi un caracter foarte puternic. Cealaltă era foarte frumoasă, vioaie, inteligentă, dar nu prea instruită. Când pentru amândouă s-a apropiat timpul să nască, s-au hotărât să experimenteze teoria ce apăruse nu de multă vreme, a „naşterii fără dureri”. Cea dintâi, doctor în medicină, a priceput rapid mecanismul acestui act şi după două-trei lecţii de gimnastică, a renunţat la exerciţii, încrezătoare că a înţeles totul şi la momentul potrivit va pune în practică cunoştinţele dobândite. Cealaltă avea cunoştinţe primitive de anatomie şi despre corpul uman, dar nu era dispusă să se ocupe de partea teoretică a problemei, şi cu asiduitate a început să repete întregul complex de mişcări ale corpului, pe care însuşindu-le în mod corespunzător s-a dus la operaţia ce o aştepta. Şi ce credeţi dumneavoastră? Prima, în momentul naşterii, de cum au început durerile, a uitat toate teoriile sale şi a născut cu mare greutate şi în dureri (vezi Facere 3, 16). A doua însă, a născut fără dureri şi aproape fără efort. Aşa va fi şi cu noi. A înţelege „mecanismul” rugăciunii minţii este un lucru uşor pentru omul contemporan cultivat. Urmează să se roage două-trei săptămâni, cu o oarecare osârdie, să citească câteva cărţi; şi la toate acestea va putea şi el să adauge ceva. Dar în ceasul morţii, când întreaga noastră făptură este supusă unei ruperi violente, când creierul îşi pierde luciditatea şi inima încearcă fie dureri puternice, fie slăbiciune, atunci toate cunoştinţele noastre teoretice dispar şi rugăciunea noastră poate să se piardă.

Este necesar să ne rugăm cu anii. Să citim puţin şi numai ceea ce se găseşte în atingere cu rugăciunea. Prin practicarea ei îndelungată rugăciunea devine o natură a fiinţei noastre, o reacţie firească la orice fenomen în sfera duhovnicească, fie lumină sau întuneric, apariţie a sfinţilor îngeri sau ale puterilor demonice, fie bucurie sau întristare, într-un cuvânt, în toată vremea şi în toate situaţiile. Cu o astfel de rugăciune naşterea noastră pentru lumea de Sus poate cu adevărat să devină „o naştere fără dureri”.

Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, traducere de Pr. Teoctist Caia, Ed. Publistar, Bucureşti, 2006, p. 134-135.